Vasile Lavric, ”Mâncătorul de femei”, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București pentru omor calificat și profanare de morminte.
Vasile Lavric, în vârstă de 63 de ani, supranumit și ”Mâncătorul de femei”, a fost trimis în judecată. Acesta este suspectat de anchetatori că a comis patru crime, însă acum este judecat doar pentru unul dintre omoruri.
Cea de-a patra victimă a acestuia ar fi actuala concubină a bărbatului. Aurica Bodărescu este femeia cu care locuia și avea copii. Procurorii susţin că în noaptea de 10 spre 11 iunie anul trecut, bărbatul şi-ar fi luat ultima soţie de acasă cu o platformă de tractare spunându-i acesteia ca trebuie să ajute un client aflat la o distanţă mai mare de casă. Vasile Lavric ar fi a dus-o pe femeie într-un loc necunoscut unde ar fi omorât-o şi apoi i-ar fi ascuns trupul.
„În ceea ce priveşte modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii de omor, facem trimitere la dificultatea evidentă de a stabili o situaţie de fapt precisă în condiţiile în care cadavrul victimei nu a fost găsit, iar inculpatul, după ce a negat comiterea faptei, s-a prevalat de dreptul la tăcere, furnizând declaraţii fără a accepta întrebări din partea procurorului”, arată anchetatorii.
„Mâncătorul de femei” a fost considerat principalul suspect în dispariția misterioasă a surorilor Iordache: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona Iordache ( nu a mai fost văzută din iunie 2005).
Acsta a fost găsit vinovat pentru tentativă de omor, dar a primit o pedeapsă de doar 3 ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii au considerat că nu e un pericol public. Victimele nu au fost găsite nici până astăzi.